Ce înseamnă casă la roșu?

Dacă ești în căutarea unei case noi, probabil că ai întâlnit deja expresia „casă la roșu”, prezentă în numeroase anunțuri de vânzare. Deși în primă instanță te-ai putea gândi că este vorba despre o casă din cărămidă, această denumire se referă la etapa de construcție în care se află casa și nu la materialul din care este făcută. Poate fi vorba despre cărămidă, dar la fel de bine anunțul poate face referire la o casă din beton sau chiar lemn.

Pentru a înțelege mai bine ce înseamnă casă la roșu, este necesar să știi că există mai multe tipuri de case, clasificate în funcție de stadiul în care se află construcția. Astfel de informații îți vor fi extrem de utile dacă ești în căutarea unei case, deoarece influențează mai multe aspecte: bugetul de care vei avea nevoie pentru a achiziționa casa, prețul corect al acesteia, posibilitatea de a pune amprenta personală asupra stilului de amenajare, precum și timpul petrecut de la semnarea contractului și până la ziua mutării în noua ta locuință.

Tipuri de case

Dezvoltatorii din București și nu numai folosesc anumiți termeni cu care, probabil, ești familiarizat, însă nu știi concret ce înseamnă: casă la roșu, casă la gri și casă la cheie.

Casa la roșu este, de fapt, prima etapă importantă din construcția unei case. O astfel de casă este prevăzută cu elementele de bază, precum fundație, structură (inclusiv structura acoperișului, fără sistemul de învelitoare), zidărie și, dacă este cazul, scară interioară. Chiar dacă prețul unei case la roșu pare mai accesibil la prima vedere, după o analiză amănunțită vei constata că va trebui să aloci un buget consistent pentru instalații, izolații, uși, ferestre, finisaje exterioare și interioare – dotări esențiale, cu care o casă la roșu nu este prevăzută. Iar dacă te gândești să te ocupi treptat de finalizarea casei, ia în calcul faptul că o casă la roșu lăsată un timp îndelungat nefinisată, fără un sistem de izolație adecvat, fără uși și ferestre, va fi supusă unui proces de degradare accelerat. Un alt dezavantaj al caselor la roșu este incertitudinea cu privire la prețul final și la termenul de finalizare a lucrărilor, aspecte care nu sunt prevăzute în contract sau sunt extrem de ambigue.

Casa la gri este o etapă care vine în completarea casei la roșu cu anumite dotări, fiind semifinisată. Concret, într-o casă la gri sunt turnate șapele la planșeu și construcția este prevăzută cu șanțuri pentru montarea țevilor care formează instalația sanitară. O casă la gri este prevăzută cu sisteme termo și hidroizolatoare, iar acoperișul are învelitori. În București, unii dezvoltatori imobiliari includ încasa la gri și finisajele complete pentru pereți, atât în exterior, cât și în interior, precum și instalația electrică și sanitară.

Casa la cheie, așa cum probabil intuiești deja, este locuința în care te poți muta imediat, fără a mai fi necesare etape suplimentare de construcție și amenajare. Dintre dotările de bază incluse într-o casă la cheie, putem aminti: instalațiile electrice și sanitare (inclusiv racorduri, branșamente, prize electrice și întrerupătoare),parchet, gresie, faianță, vopsea lavabilă sau tapet, calorifere, uși și ferestre, băi complet echipate sau conexiuni cablu TV și internet. Alți dezvoltatori oferă și extra beneficii, așa cum se întâmplă în cazul caselor din Liziera de Lac, prevăzute cu curte amenajată și împrejmuite cu gard.

Deși prețul unei case la cheie este mai ridicat în comparație cu celelalte două tipuri, o analiză detaliată de cost va releva faptul că alegând să cumperi o casă la roșu sau la gri în detrimentul unei case la cheie, fie te va costa mai mult în final, fie costurile vor fi apropiate, dar vei constata că ai pierdut energie și timp de-a lungul procesului. Explicația este simplă: dezvoltatorii imobiliari din București și din restul țării folosesc pentru manoperă echipe care oferă prețuri mult mai bune, datorită volumului ridicat de lucru. În schimb, o echipă de muncitori profesioniști nu oferă discount-uri pentru amenajarea unei singure locuințe. Chiar și furnizorii de finisaje au oferte de preț preferențiale pentru dezvoltatorii imobiliari. În plus, o casă la cheie te va scuti de stresul găsirii finisajelor și a unor oameni competenți care să se ocupe de toate cele necesare – etape care, altfel, ar implica pierderi de timp și energie pentru tine.

Case cu curte

Așa cum am menționat anterior, în unele cazuri casele la cheie sunt prevăzute cu o curte amenajată și împrejmuite cu gard. În complexul rezidențial Liziera de Lac, aflat la doar 15 minute de București, poți găsi nu mai puțin de șapte tipuri de case, toate fiind dotate cu curte generoasă, cu suprafața cuprinsă între 86 mp și 189 mp, în funcție de tipul de casă. În curte există gazon și aplice de exterior, astfel că primul pas pentru amenajarea grădinii de vis este deja făcut. Pentru un confort sporit și un plus de intimitate, fiecare casă este prevăzută cu gard de împrejmuire.

Dacă ești interesat de o casă de vânzare, care îndeplinește chiar și cele mai exigente cerințe în materie de calitate, te invităm să consulți oferta noastră, în care îți expunem detaliat specificațiile fiecărui tip de casă, alături de cele care țin de curte. Liziera de Lac este un complex rezidențial înconjurat de natură, dar aproape de București, din care tu poți alege varianta optimă de casă pentru tine și familia ta.

casa langa Bucuresti

Casa inteligentă îți face viața mai ușoară

Cu toții vrem să ne facem viața mai ușoară în fiecare zi, mai ales atunci când ne gândim la "acasă". În ultimii ani, conceptul de smart home a pătruns în mintea proprietarilor de case din București sau alte orașe cu zone metropolitane din țară, iar solicitările au crescut pe măsura interesului acestora.
casa langa Bucuresti

Strictul necesar când te muți în casă nouă

Câte speranțe și câte emoții sunt în mintea și sufletul unui om care se mută într-o casă nouă! Își face planuri, își face bagaje și este dornic să înceapă o nouă viață, sub acoperișul unei case așa cum a visat.